Iulian Raducanu,un inger cu lacrimi de copil

Acum 8 ani, un medic îi spunea unei mame: „Luaţi-l să moară acasă. Nu se mai poate face nimic. Faceţi altul, că sunteţi tânără…” Şanse pentru copil: 0. Doar că Dumnezeu a vrut altceva. Au trecut 8 ani de atunci iar copilul trăieşte, chiar dacă este grav bolnav.

iulianraducanu1Copilul se numeşte Iulian Robert Răducanu. Are 8 ani şi s-a născut cu o malformaţie gravă la ficat. De 8 ani este chinuit prin spitale, toată viaţa lui a luat medicamente. A fost diagnosticat la naştere cu atrezie de căi biliare. Când avea 2 luni, copilul a suferit prima intervenţie chirurgicală, o operaţie complicată, prin metota Kasai, însă starea lui a evoluat în rău. La 8 ani, Iulian are ciroză hepatică secundară rezultată din atrezia de căi biliare.

Singura lui şansă este un transplant de ficat. Pentru Iulian a apărut şansa salvării: o intervenţie chirurgicală în Belgia. Costă 85.000 de euro. Tatăl lui Iulian, Ştefan Răducanu, este compatibil şi, dacă se strâng banii, va fi donator.

De obţinerea formularului E 112 nu poate fi vorba, transplant de ficat se face şi în România. Dar cu „temporizare” pentru Iulian. Adică: Iulian a fost pus de câteva ori pe lista de aşteptare pentru transplant hepatic. Oameni puşi pe drumuri, plimbaţi prin spitale. În cazul lui Iulian, medicii au spus că este nevoie de temporizare. Iulian a avut parte de… aşteptare. Un copil sărac de la ţară pe o listă…

Asta însemna în limbaj medical: încercarea de a ţine cât mai mult boala sub control. Încercarea medicilor nu a dat roade. La începutul anului 2008, Iulian a început să colecteze lichid în abdomen. Ascită, adică. Medicii i-au mai dat un an de viaţă. Mai precis părinţilor li s-a spus senin, în faţă: „o mai duce cam un an”.

Atunci părinţii au început să caute salvarea în străinătate. Medicii din Belgia însă, văzând documentele medicale ale copilului, au spus că totul este în regulă, copilul are şanse şi au propus câteva date pentru o primă evaluare pre-transplant. Medicii români de la Fundeni nu i-au dat nici acordul pentru operaţia în străinătate, ca să poată beneficia de E 112.

iulianraducanu2Părinţii au vândut vaca, porcii, tot ce aveau prin gospodărie. Singurul venit al familiei este salariul tatălui, care este poliţist comunitar. Au pierdut prima programare la Spitalul din Belgia Saint Luc, pe 9 octombrie 2008. Nu au reuşit să strângă banii.

Mama lui Iulian, Mariana Răducanu, are o singură dorinţă: să îşi vadă copilul salvat, înainte de a muri. În decembrie 2007, Mariana a fost diagnosticată cu cancer de col uterin.

Pe 31 ianuarie 2009, Iulian avea strânşi, din donaţii, 18.000 de euro din cei 85.000.

Dacă puteţi şi doriţi să ajutaţi:

BCR – Sucursala Giurgiu

RON: RO 31 RNCB 0145 0997 8076 0006

EURO: RO 58 RNCB 0145 0997 8076 0005

USD: RO 15 RNCB 0145 0997 8076 0003

Cod SWIFT: RNCBROBUGR0

Titular: Răducanu Mariana

Telefon: 0727 998 546; 0724 620 487

Comuna Gostinu, judeţul Giurgiu.

Iulian în Jurnalul Naţional. Articol de Andreea Sminchise.

Iulian în Libertatea.

Iulian la Poveştiri adevărate - Acasă tv, pe 7 noiembrie 2008.

http://www.acasatv.ro/emisiuni/povestiri-adevarate/noutati/la-povestiri-adevarate-iulian-are-nevoie-de-85-000-de-euro-pentru.html

via Isabellelorelai